8 decembrie 2011

30 decembrie 2011

31 decembrie 2011/1 ianuarie 2012

13 ianuarie 2012 – dimineata

13 ianuarie 2012 – dupǎ-amiaza

Am şi câteva filmuleţe, dar muncesc încǎ la desluşirea misterului postǎrii fişierelor care se “mişcǎ”…
Va urma

În toamna anului 2010, pe piaţǎ a fost scoasǎ, în scop numismatic, o nouǎ monedǎ de 50 de bani, dedicatǎ aniversǎrii a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu. Am varianta pusǎ în circulaţie, dar mǎ gândesc sǎ fac rost şi de varianta de colecţie, care se poate obţine de la sucursalele BNR.

Dintre caracteristici, voi menţiona câteva:
- aversul prezintǎ: anul emiterii – „2010”, valoarea nominalǎ – „50 BANI”, stema României şi inscripţia în arc de cerc – „ROMÂNIA”; pe un fundal cu linii orizontale este reluatǎ, la dimensiuni mai mari, valoarea nominalǎ a monedei, „50”.
- reversul prezintǎ: în stânga, pe un fundal cu linii verticale, inscripţia în arc de cerc – „AUREL VLAICU” şi anul „1910”, anul când a avut loc primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu cu un aparat de construcţie proprie, iar în dreapta, portretul acestuia; în partea de jos, aeroplanul „Vlaicu I” şi anii între care a acesta a trǎit: „1882 – 1913”.

Anul trecut, tot în toamnǎ, a fost emisǎ o [altǎ] nouǎ monedǎ de 50 de bani, într-un numǎr de aproximativ 5 milioane de bucǎţi, dedicatǎ împlinirii a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bǎtrân. Pentru colecţionari a fost emisǎ şi o monedă din aur, cu valoare nominală de 200 lei.

Caracteristici:
- aversul prezintǎ: inscripţiile “ROMÂNIA”, anul “2011”, stema României, valoarea nominală – “50 BANI”, un cerc parţial vizibil, haşurat cu linii care converg spre partea din stînga-jos; deasupra – valoarea “50” la dimensiuni mari, iar în spaţiul de la zero – o imagine a bisericii de la Mănăstirea Cozia;
- reversul prezintǎ: într-un medalion oval, portretul domnitorului Mircea cel Bătrîn, inscripţia semicirculară “MIRCEA CEL BATRAN 1386-1418”, pe un fundal care sugerează un ornament mural de pe biserica mănăstirii Cozia.

Era trecut de opt aseară, când am hotărât să ies puţin la aer, înainte de a primi colindătorii. Fusese o zi destul de agitată şi obositoare. Conform prognozelor nu se anunţa ninsoare, aşa că mi se parea puţin atipic să petrecem Crăciunul fără zăpadă. Asta până la un moment dat când dorinţele multora s-au îndeplinit: stăteam în mijlocul străzii şi mă bucuram de primii fulgi de nea din Ajun. Frumos, foarte frumos. Ca în poveşti, chiar daca exagerez puţin sentimentul.
Tot in Ajun mi-am împodobit bradul, conform tradiţiei. Am ales o particică din aranjamentul de Crăciun pentru a transmite celor dragi “Sărbători frumoase, cu multe zâmbete şi miros de portocale”.
Poate anul viitor voi reuşi să vă strâng pe toţi alături de mine, să servim un ceai cu aromă de Craciun, prajiturele şi mere coapte, la lumina difuză a lumânărilor cu miros de scorţişoară.
Un Craciun minunat şi dor de vremurile cu suflet de copil!

“My name is Khan and I’m not a terrorist”… în jurul acestor cuvinte se desfǎşoarǎ întreaga acţiune a filmului parţial omonim, despre care m-am gândit sǎ scriu astǎzi. Îl vǎzusem întâmplǎtor, în cautarea unei delectǎri, într-o seara de miercuri. Iniţial am crezut cǎ tema tratatǎ este una de rǎzboi, cu substrat politic, idee schimbatǎ complet pe parcursul vizionǎrii filmului. Scenele sunt jucate de un numǎr limitat de personaje, rolurile sunt bine interpretate, iar atenţia îţi este captatǎ de la primele secvenţe.

Rizwan Khan (pe numele sǎu real, Shah Rukh Khan) este un tânǎr musulman de origine indianǎ, din Mumbai. Faptul cǎ suferǎ de boala Asperger îl face sǎ întâmpine greutǎţi în ceea ce priveşte socializarea cu cei din jur, dar asta nu-l opreşte sǎ asimileze fel de fel de informaţii cu uşurinţǎ, ajungând sǎ poatǎ repara “aproape orice”, dupǎ cum susţine chiar el.
Fratele sǎu, Zakir, alege drumul studiilor universitare, îşi întemeiazǎ o familie în San Francisco, cǎsǎtorindu-se cu Hasina şi conduce o firmǎ prosperǎ de produse cosmetice. Dupǎ moartea mamei (care l-a învǎţat cǎ nu sunt diferenţe între oameni şi cǎ nu existǎ decât oameni buni sau oameni rǎi), Rizwan hotǎrǎşte sǎ plece în USA, la fratele sǎu. Acolo o întâlneşte pe Mandira (cunoscutǎ în viaţa realǎ drept Kajol), proprietara unui salon de coafurǎ, o persoanǎ cu un caracter jovial şi foarte frumoasǎ – de altfel. Cei doi ajung sǎ se cǎsǎtoreascǎ, moment decisiv într-o altǎ conjuncturǎ nefastǎ a vieţii celor doi. Odatǎ cu evenimentele de la 11 septembrie începe un real rǎzboi etnic, musulmanii din America fiind o ţintǎ sigurǎ. Afacerile familiei Khan ating cota falimentului, soţia lui Zakir este nevoitǎ sǎ renuţe la vǎl, iar fiul Mandirei, Sameer, este ucis de câţiva dintre colegii sǎi de clasǎ. Mandira, de etnie hindu, îşi învinovǎţeşte soţul de moartea fiului ei şi îi spune acestuia sǎ plece şi sǎ nu se întoarcǎ acasǎ decât în momentul în care le spune tuturor, sau mai bine, chiar preşedintelui SUA cǎ numele lui este Khan şi cǎ nu este un terorist.
Khan, luând în serios spusele soţiei, hotǎrǎşte sǎ-i transmitǎ preşedintelui (G.Bush pe atunci) mesajul. În aeroport este supus unor verificǎri suplimentare şi, aflând scopul deplasǎrii lui Khan, unul dintre funcţionari doreşte şi el sǎ-i transmitǎ preşedintelui (cu un zâmbet ironic) un simplu “Salutare!” (ce a şi ajuns, de altfel, la urechile preşedintelui USA). În drumul sǎu, ajunge la o moschee şi astfel aflǎ de planurile teroriste ale unui doctor musulman. Încearcǎ sǎ ia legǎtura cu FBI-ul, transmiţând mesajul prin telefon. La una dintre potenţialele întâlniri cu preşedintele Bush, Rizwan este arestat din cauza comportamentului cauzat de boalǎ, apoi eliberat. Ajunge într-o localitate cu aproximativ 30 000 de locuitori, numitǎ Wilhemina, unde o cunoaşte pe Mama Jenny şi pe bǎiatul acesteia, de care se ataşeazǎ instant. În scurt timp Rizwan Khan devine subiect de presǎ, devenind un personaj din ce în ce mai cunoscut, mai ales în urma evenimentelor ce au precedat furtuna nǎprasnicǎ din Wilhemina, unde întreaga localitate a fost inundatǎ. Rizwan este înjunghiat de un adept al islamului extremist, dar supravieţuieşte. Mandira aflǎ, într-un final, cine sunt atacatorii fiului ei, se împacǎ cu ideea pierderii lui şi hotǎrǎşte sǎ-şi continue viaţa alǎturi de Rizwan. Totul s-a întâmplat în preajma alegerilor noului preşedinte USA, aşa cǎ cei doi ajung sǎ stea faţǎ în faţǎ cu preşedintele ales, Obama, Rizwan spunându-i din tot sufletul: “Numele meu este Khan şi nu sunt un terorist!”

Trailerul filmului poate fi vǎzut accesând link-ul de mai jos:

“My name is Khan” – 2010
Regia: Karan Johar
Rizwan Khan – Shah Rukh Khan
Mandira – Kajol

Menţiunea primită anul acesta la Concursul Naţional de Proză, îi completează – scriitorului Valentin Falub – lista premiilor obţinute la diverse concursuri naţionale de literatură.

Dacǎ în anul 2008, în 2 noiembrie, Valentin Falub îşi adjudeca, la Botoşani, locul III la Concursul Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act “Mihail Sorbul” cu piesa “Pribeagul”, anul trecut, în 5 noiembrie, îşi adjudeca acelaşi loc III la Concursul Naţional de Literaturǎ “Moştenirea Vǎcǎreştilor”, organizat la Târgovişte, la secţiunea teatru scurt, pentru piesa “Reporter”. De menţionat este faptul cǎ ambele piese de teatru au fost publicate în volumul de debut “Pribeagul”, apǎrut la Editura “Clubul Saeculum”, în anul 2003, la Beclean.

Becleanul a fost gazda manifestărilor din cadrul festivalului sâmbătă, 26 noiembrie, aici fiind organizat un atelier literar cu tema „Valorificarea editorială a documentelor Liviu Rebreanu aflate la Biblioteca Academiei Române”, întâlnire moderată de Niculae Gheran şi Andrei Moldovan. La discuţii au paticipat Nicolae Creţu, Corneliu Lupeş, Valeriu Stancu, Ion Moise, Alexandru Câţcăuan, Ion Poenaru şi Valentin Falub.

http://www.rasunetul.ro/proza-si-premii-la-saloanele-liviu-rebreanu

“Rasunetul”, Nr. 5883 – 9 decembrie 2011, p. 5