Funny things

Tot “butonând” netul, am gasit un accesoriu de nelipsit din “trusoul” biroului meu: agrafele de hartie în formǎ de peşti, bine aşezate într-o cutie de efect. “Conserva de sardine” conţine 30 de agrafe colorate, şi poate fi achiziţionatǎ la preţul de aproximativ 10 $.

Ieri şi azi..

Am vrut zǎpadǎ şi-am primit. Puţin în decembrie, mai mult în ianuarie. Dar cam atât. Prin Cluj ploua; la noi, fulgii de zǎpadǎ erau mǎricei. Dacǎ ninsoarea stǎruia, puteam folosi fulgii pe post de pernǎ (aşa pufoşi şi ademenitori erau – cam cum era vata de zahǎr pe care-o savurau dǎunǎzi copiii de pe lângǎ patinoarul din Vatra Dornei).
O palidǎ eroare apǎrutǎ pe monitorul calculatorului m-a determinat sǎ încep “curǎţenia” de început de an. Drept rezultat? DVD-uri pline de fotografii şi documente, o sumedenie de amintiri stocate în câteva discuri. Doar imaginile care surprindeau albul de afarǎ s-au încǎpǎţânat sǎ rǎmânǎ nemişcate. Şi-aşa le-am lǎsat. Oarecum.

8 decembrie 2011

30 decembrie 2011

31 decembrie 2011/1 ianuarie 2012

13 ianuarie 2012 – dimineata

13 ianuarie 2012 – dupǎ-amiaza

Am şi câteva filmuleţe, dar muncesc încǎ la desluşirea misterului postǎrii fişierelor care se “mişcǎ”…
Va urma

Spectacol pe gheaţǎ la Cluj – “Spǎrgǎtorul de nuci”

Numismaticǎ: monedele de 50 bani (2010-2011)

Dacǎ iubiţi bǎnuţii (la nivel de hobby şi nu numai), trebuie sǎ vǎ adǎugaţi la colecţie încǎ douǎ monele de 50 de bani, aflate deja în circulaţie, dar într-un numǎr limitat.

În toamna anului 2010, pe piaţǎ a fost scoasǎ, în scop numismatic, o nouǎ monedǎ de 50 de bani, dedicatǎ aniversǎrii a 100 de ani de la primul zbor românesc efectuat de Aurel Vlaicu. Am varianta pusǎ în circulaţie, dar mǎ gândesc sǎ fac rost şi de varianta de colecţie, care se poate obţine de la sucursalele BNR.

Dintre caracteristici, voi menţiona câteva:
- aversul prezintǎ: anul emiterii – „2010”, valoarea nominalǎ – „50 BANI”, stema României şi inscripţia în arc de cerc – „ROMÂNIA”; pe un fundal cu linii orizontale este reluatǎ, la dimensiuni mai mari, valoarea nominalǎ a monedei, „50”.
- reversul prezintǎ: în stânga, pe un fundal cu linii verticale, inscripţia în arc de cerc – „AUREL VLAICU” şi anul „1910”, anul când a avut loc primul zbor efectuat de Aurel Vlaicu cu un aparat de construcţie proprie, iar în dreapta, portretul acestuia; în partea de jos, aeroplanul „Vlaicu I” şi anii între care a acesta a trǎit: „1882 – 1913”.

Anul trecut, tot în toamnǎ, a fost emisǎ o [altǎ] nouǎ monedǎ de 50 de bani, într-un numǎr de aproximativ 5 milioane de bucǎţi, dedicatǎ împlinirii a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel Bǎtrân. Pentru colecţionari a fost emisǎ şi o monedă din aur, cu valoare nominală de 200 lei.

Caracteristici:
- aversul prezintǎ: inscripţiile “ROMÂNIA”, anul “2011”, stema României, valoarea nominală – “50 BANI”, un cerc parţial vizibil, haşurat cu linii care converg spre partea din stînga-jos; deasupra – valoarea “50” la dimensiuni mari, iar în spaţiul de la zero – o imagine a bisericii de la Mănăstirea Cozia;
- reversul prezintǎ: într-un medalion oval, portretul domnitorului Mircea cel Bătrîn, inscripţia semicirculară “MIRCEA CEL BATRAN 1386-1418”, pe un fundal care sugerează un ornament mural de pe biserica mănăstirii Cozia.

Cadouri inedite – Nikon Cup

Au trecut deja cinci zile din noul an. Cinci! Şi ce dacǎ? Un motiv în plus pentru a primi sau oferi cadouri. Pe lângǎ darurile clasice, obişnuite, îşi fac loc, cu spor, cadourile inedite, interesante şi plǎcute ochiului.
Prima idee este cana/paharul termo ce imitǎ aproape în totalitate un obiectiv foto.
Preţurile pornesc de la aproximativ 100 lei pe bucatǎ.

“Merge şi aşa” – de ce nu, dacǎ se poate?

Sunt foarte supǎratǎ. Aveam eu o presimţire înainte sǎ merg la unul din magazinele Orange din oraş. Dar nu mǎ gândeam cǎ unii pot fi atât de nesimţiţi, chiar dacǎ se simte lezat cineva când spun asta.
Voiam o simplǎ prelungire a abonamentului de telefonie mobilǎ. Eventual sǎ-mi modific tipul de abonament; ştiu şi eu? Ceva care sǎ se potriveascǎ necesitǎţilor mele în materie de “vorbit” şi “butonat”, eventual şi un telefon. Dar mare e gradina Domnului şi muţi proşti sunt în ea.
Ajung la magazinul cu pricina, intru, vǎd agitaţie pe acolo. Un nene vrea sǎ cumpere o cartelǎ, “vânzǎtorul” dialogheazǎ cu sictir. Mai vine alt nene, e tratat cu aceeaşi superioritate şi este “expediat” spunându-i-se sǎ sune la Serviciul Clienţi. Ignor. Aştept frumos la rând. De salutat am salutat, dar nu am primit rǎspuns, pesemne domnul bine-crescut şi-a uitat cei şapte ani de-acasǎ undeva, într-un bar.
Se uitǎ plictisit, îi spun problema, îi spun numǎrul de telefon şi mǎ întreabǎ cine e persoana cu numǎrul respectiv (îmi spune numele). Rǎmân câteva secunde blocatǎ (nu ştiam dacǎ sǎ râd sau sǎ fiu serioasǎ), apoi îi spun cǎ eu sunt (cam penibilǎ scena). Se uitǎ, analizeazǎ media facturilor mele, îi spun – în mare – ce doresc. Nu îmi cautǎ niciun abonament în funcţie de doleanţe, nu îmi propune nimic, nu îmi oferǎ niciun telefon. Nu se uitǎ la vechimea abonamentului şi de când am numǎrul, nici dacǎ am restanţe la plata facturilor, nimic-nimic. Avem la Orange nu ştiu câte abonamente şi nu a contat deloc.
Mi-am dat seama ca e un pierde-varǎ pus în locul respectiv şi nu îşi respectǎ îndatoririle. De ce spun asta? Ei bine, m-a trimis şi pe mine acasǎ, sǎ dau eu telefon la Serviciul Clienţi, sǎ le spun eu ce doresc, cǎ ei nu pot face asta. Am întrebat: “Adicǎ eu trebuie sǎ fac toatǎ treaba?” Rǎspunsul a fost afirmativ. Le-am spus frumos cǎ pânǎ acum cei de la magazinul Orange sunau şi, prin intermediul lor, îmi alegeam un abonament potrivit. Ştiu foarte bine cǎ mi se ofereau variante, sǎ aleg ce cred de cuviinţǎ, ba şi telefoane. Dar acum.. nimic. Interesantǎ strategie, cea de a-mi oferi datele personale prin telefon. Chiar nu vreau sǎ renunţ la reţeaua de telefonie Orange din cauza unor incompetenţi, dar uneori am impresia cǎ nu am de ales.
Sunt foarte dezamǎgitǎ şi am de gând sǎ iau mǎsuri. M-am cam sǎturat de incompetenţa unora care nu fac altceva decât sǎ leneveascǎ pe banii noştri.
Ruşine! RU-ŞI-NE!!!

LA MULŢI ANI!

Contrar aşteptǎrilor, oraşul nu mai forfotǎ de lume între Sǎrbǎtori ca anii trecuţi. Probabil fiecare s-a retras undeva, pe la cabane, pensiuni sau hoteluri, departe de nebunia din aglomeraţiile urbane. Zǎpadǎ nu prea este, decât la munte aşa cǎ, cel mai sigur vom trece în Noul An întâmpinaţi de un aer “primǎvǎratic” (cam mult spus având în vedere cǎ mie oricum mi-e frig de fiecare datǎ când scot nasul pe geam).
“Butonând” zilele astea FaceBook-ul am gǎsit un sondaj, ascuns – parcǎ – undeva, în dreapta paginii, despre locul unde-şi vor petrece românii, mari amatori de FaceBook, Revelionul. Şi mare mi-a fost mirarea sǎ constat.. cǎ majoritatea vor sta acasǎ.
În altǎ ordine de idei, mǎ pregǎtesc şi eu asiduu pentru marea nebunie de sfârşit de an, aşa cǎ vǎ urez tuturor petrecere frumoasǎ, grijǎ la pǎpicǎ şi bǎuturicǎ şi, mai ales… vedeţi de unde lansaţi – la cumpǎna dintre ani – lampioanele zburǎtoare, sǎ nu se creadǎ cǎ au apǎrut OZN-uri pe cerul României, tocmai de Revelion.
LA MULŢI ANI!

Un mic dar, de Sarbatori..

Era trecut de opt aseară, când am hotărât să ies puţin la aer, înainte de a primi colindătorii. Fusese o zi destul de agitată şi obositoare. Conform prognozelor nu se anunţa ninsoare, aşa că mi se parea puţin atipic să petrecem Crăciunul fără zăpadă. Asta până la un moment dat când dorinţele multora s-au îndeplinit: stăteam în mijlocul străzii şi mă bucuram de primii fulgi de nea din Ajun. Frumos, foarte frumos. Ca în poveşti, chiar daca exagerez puţin sentimentul.
Tot in Ajun mi-am împodobit bradul, conform tradiţiei. Am ales o particică din aranjamentul de Crăciun pentru a transmite celor dragi “Sărbători frumoase, cu multe zâmbete şi miros de portocale”.
Poate anul viitor voi reuşi să vă strâng pe toţi alături de mine, să servim un ceai cu aromă de Craciun, prajiturele şi mere coapte, la lumina difuză a lumânărilor cu miros de scorţişoară.
Un Craciun minunat şi dor de vremurile cu suflet de copil!

MY NAME IS KHAN

“My name is Khan and I’m not a terrorist”… în jurul acestor cuvinte se desfǎşoarǎ întreaga acţiune a filmului parţial omonim, despre care m-am gândit sǎ scriu astǎzi. Îl vǎzusem întâmplǎtor, în cautarea unei delectǎri, într-o seara de miercuri. Iniţial am crezut cǎ tema tratatǎ este una de rǎzboi, cu substrat politic, idee schimbatǎ complet pe parcursul vizionǎrii filmului. Scenele sunt jucate de un numǎr limitat de personaje, rolurile sunt bine interpretate, iar atenţia îţi este captatǎ de la primele secvenţe.

Rizwan Khan (pe numele sǎu real, Shah Rukh Khan) este un tânǎr musulman de origine indianǎ, din Mumbai. Faptul cǎ suferǎ de boala Asperger îl face sǎ întâmpine greutǎţi în ceea ce priveşte socializarea cu cei din jur, dar asta nu-l opreşte sǎ asimileze fel de fel de informaţii cu uşurinţǎ, ajungând sǎ poatǎ repara “aproape orice”, dupǎ cum susţine chiar el.
Fratele sǎu, Zakir, alege drumul studiilor universitare, îşi întemeiazǎ o familie în San Francisco, cǎsǎtorindu-se cu Hasina şi conduce o firmǎ prosperǎ de produse cosmetice. Dupǎ moartea mamei (care l-a învǎţat cǎ nu sunt diferenţe între oameni şi cǎ nu existǎ decât oameni buni sau oameni rǎi), Rizwan hotǎrǎşte sǎ plece în USA, la fratele sǎu. Acolo o întâlneşte pe Mandira (cunoscutǎ în viaţa realǎ drept Kajol), proprietara unui salon de coafurǎ, o persoanǎ cu un caracter jovial şi foarte frumoasǎ – de altfel. Cei doi ajung sǎ se cǎsǎtoreascǎ, moment decisiv într-o altǎ conjuncturǎ nefastǎ a vieţii celor doi. Odatǎ cu evenimentele de la 11 septembrie începe un real rǎzboi etnic, musulmanii din America fiind o ţintǎ sigurǎ. Afacerile familiei Khan ating cota falimentului, soţia lui Zakir este nevoitǎ sǎ renuţe la vǎl, iar fiul Mandirei, Sameer, este ucis de câţiva dintre colegii sǎi de clasǎ. Mandira, de etnie hindu, îşi învinovǎţeşte soţul de moartea fiului ei şi îi spune acestuia sǎ plece şi sǎ nu se întoarcǎ acasǎ decât în momentul în care le spune tuturor, sau mai bine, chiar preşedintelui SUA cǎ numele lui este Khan şi cǎ nu este un terorist.
Khan, luând în serios spusele soţiei, hotǎrǎşte sǎ-i transmitǎ preşedintelui (G.Bush pe atunci) mesajul. În aeroport este supus unor verificǎri suplimentare şi, aflând scopul deplasǎrii lui Khan, unul dintre funcţionari doreşte şi el sǎ-i transmitǎ preşedintelui (cu un zâmbet ironic) un simplu “Salutare!” (ce a şi ajuns, de altfel, la urechile preşedintelui USA). În drumul sǎu, ajunge la o moschee şi astfel aflǎ de planurile teroriste ale unui doctor musulman. Încearcǎ sǎ ia legǎtura cu FBI-ul, transmiţând mesajul prin telefon. La una dintre potenţialele întâlniri cu preşedintele Bush, Rizwan este arestat din cauza comportamentului cauzat de boalǎ, apoi eliberat. Ajunge într-o localitate cu aproximativ 30 000 de locuitori, numitǎ Wilhemina, unde o cunoaşte pe Mama Jenny şi pe bǎiatul acesteia, de care se ataşeazǎ instant. În scurt timp Rizwan Khan devine subiect de presǎ, devenind un personaj din ce în ce mai cunoscut, mai ales în urma evenimentelor ce au precedat furtuna nǎprasnicǎ din Wilhemina, unde întreaga localitate a fost inundatǎ. Rizwan este înjunghiat de un adept al islamului extremist, dar supravieţuieşte. Mandira aflǎ, într-un final, cine sunt atacatorii fiului ei, se împacǎ cu ideea pierderii lui şi hotǎrǎşte sǎ-şi continue viaţa alǎturi de Rizwan. Totul s-a întâmplat în preajma alegerilor noului preşedinte USA, aşa cǎ cei doi ajung sǎ stea faţǎ în faţǎ cu preşedintele ales, Obama, Rizwan spunându-i din tot sufletul: “Numele meu este Khan şi nu sunt un terorist!”

Trailerul filmului poate fi vǎzut accesând link-ul de mai jos:

“My name is Khan” – 2010
Regia: Karan Johar
Rizwan Khan – Shah Rukh Khan
Mandira – Kajol

Proză şi premii, la Saloanele “Liviu Rebreanu”

Carmen Câmpean
_________________
Ediţia a XXIX-a a Saloanelor “Liviu Rebreanu” (festival desfăşurat între 25-27 noiembrie în localităţile gazdă Bistriţa, Prislop, Beclean şi Târlişua) a oferit invitaţilor prezenţi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa prilejul de a afla numele câştigătorilor la toate categoriile Concursului Naţional de Proză.
Marele Premiu “Liviu Rebreanu” i-a revenit, anul acesta, ieşeanului Valeriu Stancu, pentru volumul “Suflete cu ieşire la mare” (Editura Tritonic, Bucureşti, 2010). Juriul, alcătuit din Nicolae Creţu, Corneliu Lupeş, Ion Moise, Olimpiu Nuşfelean şi Virgil Raţiu, au acordat, la secţiunea volume de proză şi eseu, un premiu special lui Icu Crăciun, pentru “Povestiri cu personaje dubioase” (Editura Grinta), premiul pentru debut, Mariei D. Lang, pentru “Trecător” (Editura Eikon), dar şi lui Noemi Sarkany, pentru “Trista duminică” (Editura Charmides). Alte premii au fost acordate lui Marian Nicolae Tomi, pentru “Impromptu” (Editura Grinta), lui Iorgu Gălăţeanu, pentru “Sub ghilotina vieţii” (Editura Cronica), Doinei Cetea, pentru “Ierboaia” (Editura Dacia XXI), lui Mihai Pascaru, pentru “Cuţitul de vânătoare” (Editura Eikon); menţiuni au fost acordate Mariei-Cristina Iuga, pentru ..“Odiseea lui Zorro” (Editura Venus Star), lui Valentin Falub, pentru “Cartea cu întâmplări” (Editura Eikon sau Napoca Star), Marianei Zavati Gardner, pentru “Bacău-London, înainte şi-napoi” (Editura Sitech), lui Anatol Vieru, pentru “Haosiada” (Editura Misto), Suzanei Deac, pentru “Podul suspendat” (Editura Transilvania).
Categoria volum-eseu a avut drept câştigătoare cărţile scrise de Mircea Măran – “Românii din Voivodina” (Editura ICRV), George Voica – “Tăbliţele de la Tărtăria” (Editura Conphys). Doina Cherecheş a fost premiată la categoria volume în manuscris. Premiile pentru proză scurtă – elevi s-au acordat Alexandrei Ionuţa Andrecuţ (clasa a VII-a), Ilincăi Georgiana Mare (clasa a X-a) şi Andreei Ropan (clasa a VIII-a), de la Palatul Copiilor, iar menţiuni, Alexandrei Nadina Turcu, de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” şi Oanei Vrănceanu (clasa a VIII-a), de la Palatul Copiilor din Bistriţa.

Menţiunea primită anul acesta la Concursul Naţional de Proză, îi completează – scriitorului Valentin Falub – lista premiilor obţinute la diverse concursuri naţionale de literatură.

Dacǎ în anul 2008, în 2 noiembrie, Valentin Falub îşi adjudeca, la Botoşani, locul III la Concursul Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act “Mihail Sorbul” cu piesa “Pribeagul”, anul trecut, în 5 noiembrie, îşi adjudeca acelaşi loc III la Concursul Naţional de Literaturǎ “Moştenirea Vǎcǎreştilor”, organizat la Târgovişte, la secţiunea teatru scurt, pentru piesa “Reporter”. De menţionat este faptul cǎ ambele piese de teatru au fost publicate în volumul de debut “Pribeagul”, apǎrut la Editura “Clubul Saeculum”, în anul 2003, la Beclean.

Becleanul a fost gazda manifestărilor din cadrul festivalului sâmbătă, 26 noiembrie, aici fiind organizat un atelier literar cu tema „Valorificarea editorială a documentelor Liviu Rebreanu aflate la Biblioteca Academiei Române”, întâlnire moderată de Niculae Gheran şi Andrei Moldovan. La discuţii au paticipat Nicolae Creţu, Corneliu Lupeş, Valeriu Stancu, Ion Moise, Alexandru Câţcăuan, Ion Poenaru şi Valentin Falub.

http://www.rasunetul.ro/proza-si-premii-la-saloanele-liviu-rebreanu

“Rasunetul”, Nr. 5883 – 9 decembrie 2011, p. 5